Antena 3 CNN Economic Auto Diferența dintre anvelopele de iarnă și cele all-season. Este important de știut înainte de a porni la drum

Diferența dintre anvelopele de iarnă și cele all-season. Este important de știut înainte de a porni la drum

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:00 02 Dec 2023 Modificat la 08:00 02 Dec 2023
diferenta anvelope iarna all season
Diferența dintre anvelopele de iarnă și cele all-season. Este important de știut înainte de a porni la drum Sursa foto: pexels.com

Fiecare tip de anvelopă are punctele sale forte și slabe. Alegerea este subiectivă, dar montarea celor mai potrivite anvelope pe mașină reprezintă o operațiune crucială în ceea ce privește siguranța celui aflat la volan și a celorlalți pasageri.

Anvelope all-season

Acest tip de anvelope oferă un echilibru optim între beneficiile pe care le promit atât anvelopele de iarnă, cât și cele de vară. Astfel, ele pot fi utilizate pe întreaga perioada a anului, indiferent de vreme și de temperatură.

Totuși, este important de știut care sunt limitările acestora. Anvelopele all-season sunt, în general, destinate șoferilor moderați, care nu fac excese și care au mereu grijă ca manevrele lor să nu fie agresive, la limita aderenței.

Pe timp de vară, o anvelopă all-season oferă un nivel de tracțiune mai slab dacă o comparăm direct cu o anvelopă de vară. Același lucru se întâmplă și pe timp de iarnă, unde anvelopa all-season este pusă în dificultate în orice test de un pneu dedicat pentru iarnă.

Situația se schimbă pe zăpadă și gheață, comportamentul este foarte diferit, distanțele de frânare fiind mai mari în cazul anvelopei all-season. De aceea, în cazul în care ninsorile sunt semnificative este recomandat să utilizezi anvelope de iarnă. 

Anvelopele de iarnă 

Toate anvelopele de iarnă sunt marcate cu simboluri ca fulgul de nea sau creasta unui munte, dar recunoaștem precis o anvelopă de iarnă după dimensiunea lamelelor. Anvelopa de iarna are un profil proeminent, cu o multitudine de lamele, proiectat să aibă aderență optimă.

Totodată, compoziția mai moale a cauciucului conferă un comportament optim la temperaturi sub 7 grade. Peste aceste temperaturi, însă, distanțele de frânare cresc semnificativ, direcția are de suferit, iar frânarea este afectată.

Anvelopele de iarnă sunt absolut obligatorii pe mașini cu motoare puternice, cu masă mare, care au ca principală caracteristică performanța ridicată. De asemenea, o zonă în care ninge des și consistent impune utilizarea unei anvelope de iarnă dedicate, care se descurcă net superior în condiții grele față de una all-season.

×
x close