Demolarea primelor clădiri din apropierea Gării Basarab, va începe după Paşti, a anunţat primarul general al capitalei Adriean Videanu. Primăria Sectorului 1 a emis, încă de săptămâna trecută, autorizaţiile necesare acestei operaţiuni. Este vorba despre clădirile situate pe Şoseaua Orhideelor numerele 25, 50 şi 62.
Municipalitatea este proprietara a circa 90 de imobile - terenuri şi construcţii - din zona Basarab-Orhideelor-Grozăveşti, pentru achiziţia cărora a alocat un buget de peste 25 de milioane de euro. Potrivit primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, municipalitatea încă mai negociază cu alţi cinci proprietari de terenuri şi clădiri. De asemenea, primăria a angajat o firmă, prin licitaţie, care să se ocupe cu expropierile.
Antena 3