În rândul celor mai vândute vehicule din Franţa, Dacia Logan a ocupat locul 8, fiind devansată de modelele de la Renault (Clio, Megane, Twingo), Peugeot (207, 308) şi Citroen (C3 , C4), dar, plasându-se înaintea modelelor Renault Laguna şi Ford Fiesta.
Dacia a vândut în luna acestui an 3.615 unităţi, fiind în creştere cu 12,9% faţă de aceeaşi lună din anul 2007, iar cota de piaţă a urcat de la 1,4% la 1,6%. La nivel global, în anul 2007, vânzările Dacia au crescut cu 17,4% la 230.473 de unităţi, faţă de 196.378 de unităţi în urmă cu un an.
Potrivit directorului general al Dacia, Francois Fourmont, vânzările de automobile dezvoltate de Renault şi Dacia pe platforma Logan vor creşte în acest an, la nivel mondial, cu 75%, totalizând un număr de 750.000 de unităţi. Acest avans a fost dat de lansarea unui model nou în două volume, cu cinci uşi, derivat din modelul Sandero, care va ajunge în showroom-urile Europei în luna iunie a acestui an.
Antena3.ro