Dacia Duster este una dintre cele mai populare maşini din Franţa la ora actuală, lucru demonstrat de numărul mare de comenzi pe care compania le-a primit în ultimele şase săptămâni pentru acest model. Nu mai puţin de 20.000 de oameni şi-au comandat deja câte un Duster, a anunţat directorul de Marketing al constructorului auto, Vincent Carré, într-un interviu acordat publicaţiei
Autonews.
"În şase săptămâni de exploatare, peste 20.000 de clienţi au comandat Duster. Trebuie subliniată diversitatea ridicată de versiuni cu variaţii de preţ cuprinse între 15.000 şi 18.000 de euro", a declarat Carré.
"Pentru a garanta acest preţ, am utilizat piese deja existente în cadrul alianţei (Renault-Nissan - n.r.), multe realizate pentru Sandero; de asemenea, spre exemplu, transmisia 4X4 vine de la Nissan. Am evitat crearea de noi piese, ceea ce ne-a permis construirea unui autoturism de teren robust, funcţional, cu emisii reduse de dioxid de carbon şi un preţ imbatabil", a adăugat Carre.
Noul SUV de la Dacia, Duster, a fost pus în vânzare pe 18 martie pe piaţa românească. În Franţa, maşina a fost lansată oficial pe 8 aprilie, la un preţ de pornire de 11.900 de euro.
Potrivit estimărilor realizate de compania Renault, peste 60.000 de SUV-uri Dacia Duster vor fi produse în România, în 2010. Autoturismele sunt destinate pieţei interne şi internaţionale, iar oficialii companiei se aşteaptă la vânzări în valoare de peste un miliard de euro în acest an.
În plus, din 2011, Duster va fi produs şi la uzinele Renault din Brazilia şi Rusia, în 100.000, respectiv 80.000 de exemplare.
Antena3.ro