Antena 3 CNN Economic Auto Dacia a înregistrat un record. Vânzările au crescut cu aproape 50% în Franţa

Dacia a înregistrat un record. Vânzările au crescut cu aproape 50% în Franţa

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:32 02 Iul 2012 Modificat la 12:32 02 Iul 2012
Dacia a înregistrat un record. Vânzările au crescut cu aproape 50% în Franţa
Foto: Intact Images
Vânzările de maşini Dacia au crescut cu aproape jumătate în această lună, în Franţa, astfel că au fost înmatriculate 9.710 autoturisme noi, în creştere cu 43,7% comparativ cu perioada similară din 2011, a anunţat, luni, Comitetul constructorilor francezi de automobile (CCFA).

În prima jumătate a acestui an, înmatriculările de autoturisme Dacia pe piaţa franceză au înregistrat o scădere de 13,7%, până la 41.183 unităţi, faţă de 47.734 vehicule în perioada ianuarie-iunie 2011.

În rândul producătorilor auto francezi, vânzările grupului Renault au crescut cu 9,5%, până la 50.018 unităţi.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Recent, la Salonul Auto de la Geneva, Renault a prezentat cel mai nou model al gamei, Dacia Lodgy.



×
x close