Pentru Dacia Sandero diesel sunt diponibile patru versiuni de echipare:
?Ambiance? dispune de motorul care dezvoltă 70 CP. Această versiune beneficiază de ABS cu AFU, airbag şofer, bare de protecţie vopsite integral în culoarea caroseriei şi pre-echipare radio. Preţul pentru această variantă de echipare este de 8 950 euro.
Versiunea ?Preference? oferă în plus faţă de ?Ambiance?, airbag frontal pasager (cu deconectare manuală), direcţie asistată, închidere centralizată, geamuri electrice faţă şi radio CD 2x15 W cu panou detaşabil. Opţional, sunt disponibile vopsea metalizată, proiectoare ceaţă şi airbag-uri laterale faţă. ?Preference? poate fi achiziţionată la un preţ de 9 650 euro (1.5 dCi 70 CP) şi 10 100 euro (1.5 dCi 85 CP).
Versiunea ?Laureate? reprezintă mijlocul de gamă în privinţa echipărilor. În plus faţă de ?Preference? sunt disponibile: aer condiţionat, baghete laterale în culoarea caroseriei, computer de bord cu 5 funcţii, dar şi radio CD cu 4x15 W cu panou detaşabil. Opţional, se poate alege vopsea metalizată, airbag-uri laterale faţă, geamuri electrice spate şi jante din aluminiu. ?Laureate? este comercializată la preţuri situate între 10 550 ¤ şi 11 000 ¤ pentru cele două tipuri de motorizări.
?Prestige? este versiunea de top a gamei. Principalele echipamente suplimentare faţă de versiunea ?Laureate? sunt: jante din aluminiu, volan îmbrăcat în piele, tapiţeria şi interiorul bej, geamuri electrice spate şi radio CD cu MP3. Clienţii pot alege, opţional, vopsea metalizată şi airbag-uri laterale faţă. Această versiune poate fi achiziţionată la un preţ de 11 050 euro pentru motorul 1.5 dCi 70 CP şi 11 500 euro pentru motorul 1.5 dCi 85 CP.
Antena3.ro