Legislaţia română a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă de poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face distincţie între vehiculele fabricate în acest stat membru şi cele produse în străinătate. În plus, reglementarea nu face distincţie între vehiculele noi şi vehiculele de ocazie, se precizează în hotărârea de joi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg.
Prin hotărârea pronunţată joi, 7 iulie, Curtea UE aminteşte că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiţii, toate aceste modificări ale OUG nr. 50/2008 menţin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre şi care se caracterizează printr-o uzură şi o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
De asemenea, Curtea a amintit că obiectivul protecţiei mediului - invocat de guvernul român pentru justificarea taxei - ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România.
O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.
Totodată, Guvernul român a solicitat Curţii să limiteze efectele în timp ale hotărârii sale.
Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii, şi anume buna-credinţă a celor interesaţi şi riscul unor perturbări grave.
În lipsa unor date mai precise, care să indice concluzia clară că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile hotărârii, Curtea a constatat că Guvernul român nu a făcut dovada criteriului privind existenţa unor perturbări grave.
În aceste condiţii, fără a mai considera necesar să verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credinţă a celor interesaţi, Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii sale.
