Un număr mare de drumuri naţionale sunt în continuare impracticabile. Cele mai multe probleme sunt în sudul ţării, informează Centrul infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Autostrada Soarelui este în continuare închisă între Bucureşti şi Drajna. Totuşi, marţi situaţia ar putea reveni la normal. Şi DN 22 C este în continuare închis din cauza nămeţilor. De 3 zile nu se mai poate ajunge la Râmnicu Sărat ori Buzău.
Aceasta este lista drumurilor naţionale cu circulaţia întreruptă:
- în judeţul Ialomiţa: DN2A Slobozia ? Urziceni, DN2C Slobozia ? Buzău;
- în judeţul Buzău: DN 22 Râmnicu Sărat ? Brăila, DN2B Buzău ? Brăila(traficul este întrerupt pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5t) şi DN2C Costeşti ? Padina;
- în judeţul Vrancea: DN 23B Măicăneşti ? Ciorăşti;
- în judeţul Teleorman: DN51A Zimnicea ? Piatra, DN65E Roşiori de Vede ? Furculeşti, DN65A Turnu Măgurele ? Roşiori de Vede;
- în judeţul Galaţi: DN24D în zona Crăieşti;
-în judeţul Călăraşi: DN3 Lehliu ? Călăraşi, DN41 Olteniţa ? Daia.
Probleme sunt şi pe drumul naţional 5, între Bucureşti şi Giurgiu, unde zeci de tiruri au petrecut noaptea pe marginea drumului. Şoferii aşteptau să treacă prin vamă, spre Bulgaria, dar ninsoarea aproape că a blocat drumul.
Deşi a expirat avertizarea cod portocaliu de ninsori , luni seară a continuat să ningă în Capitală. Autorităţile s-au mobilizat şi au scos pe teren echipele de la deszăpezire. Ca de fiecare dată, însă, au fost şi zone unde zăpada a rămas neatinsă, iar maşinile - îngropate sub nămeţi.
Şoferii sunt sfăturiţi să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze accesând pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România sau apelând numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă).
În plus, conducătorii auto sunt avertizaţi să echipeze vehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă, cu lanţuri antiderapante, cauciucuri de iarnă, lopată, nisip, carburant suficient, pături, alimente şi apă.
Antena3.ro