Citroen a făcut publică o a doua fotografie a modelului DS High Rider (sau DS4), un automobil sport cu trei uşi. În materie de design maşina se bazează pe conceptul C-Sport Lounge, lucru care se vede cel mai bine la felul în care au fost desenate farurile. Au fost incluse şi diverse detalii cromate, în zona geamurilor şi a părţii frontale. Bara şi grila au un aspect care va fi caracteristică întregii serii DS.
Citroen va prezenta noul DS4 la Salonul Auto de la Geneva de luna viitoare, cel mai probabil în chip de concept, potrivit
www.worldcarfans.com. Conform unor speculaţii, la scurtă vreme ar putea urma o variantă de serie, care va debuta la Paris.
Antena3.ro