Antena 3 CNN Economic Auto Circulaţia camioanelor, interzisă pe drumurile din judeţele avertizate cu cod portocaliu

Circulaţia camioanelor, interzisă pe drumurile din judeţele avertizate cu cod portocaliu

<1 minut de citit Publicat la 18:11 06 Feb 2010 Modificat la 18:11 06 Feb 2010
Circulaţia camioanelor, interzisă pe drumurile din judeţele avertizate cu cod portocaliu
Circulaţia camioanelor a fost interzisă, începând de sâmbătă seară şi până luni dimineaţă, pe drumurile naţionale din judeţele care intră sub incidenţa avertizării cod portocaliu de ninsoare. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale atrage atenţia că cei care vor circula, totuşi, în acele zone o vor face pe propria răspundere şi se pot aştepta la amenzi sau chiar la confiscarea maşinilor.

Stratul de zăpadă ar urma să depăşească 40 de centimetri. Pentru a evita situaţii de la avertizările de ninsori trecute, când zeci de oameni au rămas înzăpeziţi pe drumurile din ţară, autorităţile au luat decizia de a restricţiona traficul.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale avertizează că viscolul va duce la diminuarea vizibilităţii la volan şi la troienirea zăpezii. Cei care nu vor respecta recomandările poliţiştilor şi vor pleca totuşi la drum în zonele interzise o vor face pe propria răspundere. Mai mult, se pot aştepta la amenzi sau chiar la confiscarea maşinilor.

Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Comandamentul de iarnă din Ministerul Transporturilor, SMURD-ul, Aviaţia Utilitară, Transelectrica, Romgaz şi Primăria Capitalei - toate trebuie să ia măsuri speciale şi să se pregătească pentru deszăpezirea drumurilor sau intervenţie sanitară.

Antena 3

×
x close