Firma italiană Salini Impregilo, căreia recent Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) i-a reziliat contractul pentru lotul 3 din autostrada Sibiu Orăștie, se consideră nedreptățită. Salini Impregilo a reclamat CNADNR la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de la Paris (CCI Paris) solicitând plată a peste 120 milioane lei. În fața instanțelor locale de arbitraj cererile au fost mult mai mari, scrie
digi24.ro. Chiar dacă a lăsat în urmă o autostradă care trebuie dărâmată și reconstruită cel puțin pe câteva sute de metri, firma italiană Salini Impregilo este nemulțumită de banii primiți până în prezent.
Un document făcut public de Asociația Pro Infrastructura, semnat de către directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, arată că în toamna anului trecut italienii au depus o cerere de arbitraj la CCI Paris cerând suplimentar 120,27 milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a contractului a fost de 604,79 milioane lei.
Care sunt acuzele firmei italiene? Salini Impregilo susține că a înregistrat cheltuieli suplimentare în urma unor întârzieri de care se fac vinovate autoritățile române. Întârzierile privesc dreptul de acces pe șantier și au fost cauzate fie de modificările la proiect solicitate de CNADNR, fie de alunecările imprevizibile de pământ și de condiții meteo nefavorabile