Poliția Română anunță pe Facebook cum trebuie să procedezi pentru a face cât mai ușor dovada plății unei amenzi de circulație.
Potrivit mesajului, fiecare inspectorat de poliție din județ și Poliția Capitalei au câte o adresa de e-mail unde poate fi trimisă această dovadă, după ce este scanată.
”Pe site-ul nostru - www.politiaromana.ro - la secțiunea Poliția Română/Unități teritoriale găsiți legături către unitățile teritoriale de poliție. Pentru a nu mai apela la serviciile poștale, trebuie să transmiteți dovada plății amenzii la e-mailul unității teritoriale din care face parte agentul constatator care v-a sancționat. Totuși, cea mai simplă și sigură variantă va rămâne, în continuare, să respectați regulile de circulație!”.