Vești proaste pentru românii care intenționează să-și înmatriculeze mașinile recent achiziționate în Bulgaria. Guvernul bulgar a decis scumpirea tarifelor de înmatriculare a autoturimelor vechi și poluante, informează
România Liberă.
Potrivit ministrului de Finanțe de la Sofia, Simeon Diankov, începând din 2012, proprietarii de maşini vechi şi poluante vor plăti taxe foarte mari pentru înmatriculare.
Zeci de mii de români au profitat până în prezent de taxele de înmatriculare de câteva ori mai mici de peste Dunăre.
Nici macedonenii nu s-au dat în lături de la a-și înmatricula mașinile în Bulgaria. Se pare că aproape 90 % dintre autoturismele din Macedonia sunt înmatriculate în statul bulgar, motiv pentru care autoritățile macedonene au interzis cetăţenilori să conducă vehicule înmatriculate în alte ţări.
Comparaţie între taxele din România și cele din Bulgaria: Jeep Grand Cherokee An de fabricaţie - 1999
Motorizare de 5.210 cmc
Înmatriculat în Bulgaria - 700 euro.
Înmatriculat în România - 8.200 euro
VW Golf TDI An de fabricaţie - 1994
Motorizare de 1.900 cmc
Înmatriculat în România - 2.660 euro
Înmatriculat în Bulgaria - 650 euro