Antena 3 CNN Economic Auto Biroul de accidente uşoare din sectorul 2 se mută din 3 august

Biroul de accidente uşoare din sectorul 2 se mută din 3 august

<1 minut de citit Publicat la 15:30 31 Iul 2009 Modificat la 15:30 31 Iul 2009
Biroul de accidente uşoare din sectorul 2 se mută din 3 august
Brigada de Poliţie Rutieră va muta de luni, 3 august, ora 8.00, biroul pentru constatarea şi soluţionarea daunelor în cazul accidenetelor auto cu avarii, conform unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), remis către Antena3.ro. Astfel, Biroul Accidente cu Avarii situat pe Str. Maşina de Pâine nr. 47 se va muta pe Şos. Pantelimon nr. 450. Aici vor fi soluţionate accidentele de circulaţie în urma cărora au rezultat numai pagube materiale, produse în sectorul 2 al Capitalei.

Deschiderea acestui birou este rezultatul unui parteneriat public-privat, iar spaţiul pus la dispoziţie de societatea Automarcus Grup le permite conducătorilor auto, care trec prin procedurile de constatare, să aibă de condiţii confortabile în zona de întocmire a documentelor şi de un spaţiu adecvat de parcare, după cum arată acelaşi document.

În incinta noului sediu, pe lângă birourile destinate poliţiei există şi un birou de constatări al principalelor societăţi de asigurare.

Antena3.ro

×
x close