Antena 3 CNN Economic Auto Avocatul Poporului propune posibilitatea plăţii rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor

Avocatul Poporului propune posibilitatea plăţii rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor

1 minut de citit Publicat la 17:28 31 Ian 2017 Modificat la 17:28 31 Ian 2017
o_1b7qi6e1v9em1r85oqmniq2eq8.jpg
Foto: pixabay.com

Avocatul Poporului propune posibilitatea plăţii rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor, recomandarea fiind făcută în raportul instituţiei pe anul trecut, ce va fi înaintat Parlamentului, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, demersul survine unei petiţii adresate în noiembrie 2016 de un cetăţean, care îşi exprima, între altele, nemulţumirea faţă de prevederea din Ordonanţa Guvernului privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care exclude autoturismele de la plata rovinietei pentru o zi.

Sursa citată menţionează că opţiunea de plată a rovinietei pentru o zi a existat în forma iniţială a actului normativ, fiind exclusă printr-o ordonanţă ulterioară.

Potrivit Avocatului Poporului, 'motivarea eliminării acestei opţiuni nu se regăseşte în expunerea de motive a legii, nici în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă'.

'În context, Avocatul Poporului apreciază că plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale trebuie să reflecte durata efectivă a folosinţei, în funcţie de opţiunea utilizatorului, fără a fi impusă o perioadă minimă de 7 zile. Ca urmare, este utilă reintroducerea rovinietei pentru o zi şi în cazul autoturismelor, având în vedere că statul are dreptul de a colecta veniturile publice, dar şi obligaţia de a proteja drepturile cetăţenilor, inclusiv cele patrimoniale, astfel încât să se realizeze un just echilibru', se explică în comunicatul citat.

×
x close