Președintele M Flight Club din Germania a avut oportunitatea de a conduce noul BMW M5 F10 pe o autostradă fără limită de viteză. Bolidul are o putere uriașă – 560 de cai dezvoltați de un V8 twin-turbo.
Aventura a avut loc pe Autobahn 62, spre Trier, iar acest M5 este un pic mai special deoarece i s-a îndepărtat limitatorul de viteză, care-i permitea să atingă doar 250 km/h. Prin urmare, șoferul său a apăsat pedala de accelerație la maxim și a reușit să ajungă la 300 km/h. Dar nu a fost pe deplin mulțumit, scrie Carscoop, deoarece nu a ajuns la viteza maximă, de 330 km/h din cauza traficului.
Prin urmare este foarte posibil să apară în curând un nou video, în care M5-ul va ajunge la 330km/h. Dar până atunci, poate fi urmărită aventura BMW-ului M5 pe Autobahn, cu 300 la oră, în imaginile de mai jos.