De la intrare și până la ieșire, Kîrgîzstanul nu ne-a dezamăgit deloc, ba din contră, relatează Dacioţii.
Am depășit Osh și am admirat peisajul, câmpii de o parte și de alta a drumului și creste înzăpezite în zare. Promițător. Drumul a urcat încet, încet și ne-a purtat către lacul Toktogul, unde aveam de gând să înnoptăm, dar unde nu am rămas până la urmă. Peisajul a fost superb, drumul a mers prin munții înroșiți de apusul soarelui. Miorița s-a simţit excelent. Şi noi.
Cum a început experienţa lor: Cu Dacia până-n Mongolia. Trei români, în raliul vieţii lor: "Suntem români, suntem dacioţi"
Dacă vreți o recomandare pentru următorul concediu, lăsați deoparte low-cost-urile și mergeți la Ambasada Kazahstanului din București de unde puteți obține o viză de Kîrgîzstan: peisaje de vis, creste înzăpezite, rafting, ciclism în munți, fructe proaspete, oameni curioși și ospitalieri.
Am ajuns în Bishkek, capitala, și am încercat să tragem la un hostel recomandat de Lonely Planet. Aveam nevoie de o mică pauză și doream să încărcăm şi bateria Mioriţei la un redresor. Ştiam de la început că avem mulţi consumatori şi poate nu va rezista, dar iată că totuşi încă duce. Am mai avut ceva problemela pornire, dar pe drum, la viteza de croazieră, şi-a mai revenit. O noapte la redresor era ceea ce îi trebuie.
Deși era chiar sub ochii noștri, am găsit destul de greu hostelul. Casa era primitoare, cu o energie pozitivă. Am strecurat Miorița în curte, am scos bateria și am pus-o la redresor.
Seara se așternea peste micuțul oraș, iar noi stăteam în curte și mâncam pepene roșu din Uzbekistan.
Ce experienţe au mai trăit Dacioţii, aflaţi de pe www.freemioriţa.ro
