În 2007, GM a vândut 9,369 milioane maşini, iar Toyota 9,366 milioane unităţi, însă rezultatele grupului american au inclus şi unităţile livrate de o companie mixtă din China, la care GM are o participaţie minoritară.
Compania americană a înregistrat anul trecut o scădere a vânzărilor cu 11%, faţă de cele patru procente ale Toyotei. Cu toate acestea, "cota de piaţă nu plăteşte întotdeauna facturile", aprecia Don Esmond, vicepreşedinte al diviziei din SUA a Toyota.
GM se confruntă cu probleme financiare majore şi a semnat un acord cu statul american pentru un credit de 13,4 miliarde de dolari pentru a evita intrarea în faliment.
Totodată, piaţa auto din SUA ar putea înregistra o nouă scădere în 2009, sub pragul de zece milioane de maşini, comparativ cu 10,3 milioane anul trecut, a declarat Mike DiGiovanni, analist pentru piaţa auto.
Grupul auto american a cerut, miercuri, autorităţilor din SUA să deblocheze rapid a doua tranşă, de 5,4 miliarde de dolari, din acordul de împrumut în valoare de 13,4 miliarde de dolari convenit cu executivul american în decembrie, în caz contrar urmând să intre în criză de lichidităţi.
Antena3.ro