După o serie de imagini de tip teaser făcute publice de Lamborghini, miercuri, francezii de la AutoJournal.fr au intrat în posesia primelor fotografii ale noului concept cu patru uşi - Estoque. Automobilul măsoară 5,15 metri, iar designul agresiv al părţii frontale este unul specific pentru Lamborghini. Sub capota în formă de V este foarte posibil să se găsească un motor V10 care dezvoltă 560 de cai putere, provenind de la Gallardo LP 560-4, iar tracţiunea va fi integrală, apreciază Worldcarfans.com.
Potrivit AutoJournal.fr, citat de Worldcarfans.com, Lamborghini are de gând să producă în serie sedanul Estoque începând din 2010. Cu ajutorul Volkswagen, compania care deţine marca italiană, ar putea exista o variantă hibridă a lui Estoque, una propulsată prin intermediul unui V8 supraalimentat sau chiar un diesel. Conceptul Lamborghini Estoque va fi prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris.
Fotografii:
Worldcarfans.com Antena3.ro