Antena 3 CNN Economic Auto Anvelopele vor fi împărţite pe clase, în funcţie de nivelul de zgomot, consum sau de frânare

Anvelopele vor fi împărţite pe clase, în funcţie de nivelul de zgomot, consum sau de frânare

1 minut de citit Publicat la 23:03 09 Noi 2011 Modificat la 23:03 09 Noi 2011
Anvelopele vor fi împărţite pe clase, în funcţie de nivelul de zgomot, consum sau de frânare
Foto: motorquotedirect.co.uk
Cine are maşină trebuie să înveţe să citească în... cauciucuri. Anvelopele vor fi împărţite în clase, precum frigiderele, cu etichete care vor cuprinde nivelul de zgomot, de consum sau de frânare. Totul este obligatoriu din noiembrie 2012, altfel curge cu amenzi pentru producători. Cel puţin 5.000 de euro s-a gândit Uniunea Europeană.

Şi frânarea e riscantă. Maşina se opreşte cu doi-trei metri mai departe şi nu unde vrea şoferul. Calculele specialiştilor arată că pneurile dezumflate cu 0,6 atmosfere cresc cu patru procente consumul maşinii. Opt miliarde de litri de carburant se risipesc anual din cauza cauciucurilor dezumflate. Cele umflate scad, în schimb, consumul de carburant. Uniunea Europeană avertizează, toate caracteristicile anvelopelor trebuie spuse şoferilor. De fapt, scrise.

Diferenţa de consum de carburant de la clasa A la clasa G este de 0,5 litri la 100 km. O economie de 80 de litri de carburant la 15.000 km pe an şi un mare beneficiu asupra mediului, deoarece nivelul emisiilor de CO2 este redus cu 12g/km. Şi la frânare se vede diferenţa. Pe carosabil umed frânarea cu anvelope din clasa A se produce aproape instant, cele din categoria F mai rulează încă 10 metri.

Nivelul de zgomot produs de anvelopă va fi şi el etichetat. În decibeli. Oficialii europeni au de gând să reducă poluarea fonică cu peste 5 procente până în 2014.

Anvelopele ar putea fi scumpite din nou, iarna următoare. Iarna aceasta preţurile s-au mărit odată cu aplicarea legii care obligă şoferii să aibă anvelope de iarnă atunci când drumurile sunt în condiţii de iarnă.

 

×
x close