Românii care merg la mare trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare. Din cauza aglomeraţiei, cozile în trafic ajung până la câţiva kilometri lungime. Problemele au început încă de vineri seară, pe drumul dintre Cernavodă şi Constanţa. Sâmbătă, pe aceeaşi porţiune, traficul s-a blocat din nou, în urma ploii puternice, dar şi din cauza unei tamponări în care au fost implicate cinci autoturisme. Drumul spre mare este monitorizat permanent, inclusiv din elicopter. Poliţiştii recomandă şoferilor să se informeze asupra condiţiilor de trafic înainte să plece la drum şi să folosească şi rutele ocolitoare.
Antena3.ro