Totul a început după ce un motociclist a lovit o femeie care încerca să traverseze neregulamentar. Şi motociclistul şi tânăra au fost grav răniţi. Oamenii au chemat salvarea dar... stupefacţie. Nicio ambulanţă nu a apărut în zonă. În cele din urmă una dintre cele două ambulanţe chemate îşi face apariţia. Prima care primeşte îngrijirile medicale este femeia doborâtă pe asfalt. Tânăra este urcată în salvare. Motociclistul pare însă să nu intereseze pe nimeni. Lucru care îi înfurie şi mai tare pe oameni. În lipsa celei de-a doua salvări, medicii fac autostopul. Şi au noroc. Opresc o ambulanţă care nu avea însă echipament de urgenţă.
După ce victimele au fost urcate în ambulanţe sosesc alte două maşini. Cele chemate de la început, să intervină. Abia după jumătate de oră, cei doi răniţi au fost luaţi şi duşi la spital. Accidentul de aseară a pus pe jar conducerea Ambulanţei Bucureşti. ?Nu este posibil aşa ceva şi vom da sancţiuni celor vinovaţi?- este tot ceea ce a avut de spus directorul salvării.
Antena 3