Antena 3 CNN Economic Auto Accidentele rutiere, principala cauză a mortalităţii pentru tinerii între 16 şi 24 de ani

Accidentele rutiere, principala cauză a mortalităţii pentru tinerii între 16 şi 24 de ani

1 minut de citit Publicat la 23:50 15 Noi 2009 Modificat la 23:50 15 Noi 2009
Accidentele rutiere, principala cauză a mortalităţii pentru tinerii între 16 şi 24 de ani

Suntem pe primul loc într-un clasament negru al morţilor pe şosele, în urma accidentelor rutiere. Conform unui studiu realizat de trei ONG-uri, în România se produc cele mai grave accidente din întreaga Europa. În ultimii 19 ani au murit peste 60.000 de oameni, cât populaţia unui oraş mai mic.

Într-o singură zi, în România, au avut loc 29 de accidente rutiere. În urma acestora şapte persoane au murit şi alte 28 au fost grav rănite. Cele mai periculoase drumuri par să fie Drumul Naţional 1 şi E 85.

De la începutul acestui an, şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere peste 2.000 de români, iar alte zeci de mii de oameni au rămas infirmi pentru tot restul vieţii. Aproximativ 400 dintre victime au fost copii şi adolescenţi. Potrivit cercetării, realizate de mai multe ONG-uri, evenimentele rutiere reprezintă cauza mortalităţii numărul unu pentru tinerii între 16 şi 24.

Viteza neadaptată la condiţiile de trafic, conducerea imprudentă şi traversarea neregulamentară sunt principalele cauze care stau la baza producerii accidentelor rutiere.

Odată cu aderarea la UE, România s-a angajat să reducă numărul deceselor înregistrate pe şosele cu 50 % până anul viitor. ONG-urile spun că nerealizarea acestor obiective şi mai ales continuarea creşterii numărului de accidente poate conduce la adoptarea unor măsuri din partea UE.

În ţările din Uniunea Europeană unde siguranţa rutieră a devenit politică de stat accidentele rutiere au înregistrat scăderi considerabile. În Portugalia, Franţa, Anglia, Luxemburg, Olanda numărul evenimente rutiere soldate cu morţi şi răniţi s-a redus aproape la jumatate.

Antena 3



×
Etichete: rutier
x close