Antena 3 CNN Economic Auto Accident rutier în zona Ciolpani. Doi oameni au murit şi trei au fost grav răniţi (VIDEO)

Accident rutier în zona Ciolpani. Doi oameni au murit şi trei au fost grav răniţi (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 10:05 12 Iul 2009 Modificat la 10:05 12 Iul 2009
Accident rutier în zona Ciolpani. Doi oameni au murit şi trei au fost grav răniţi (VIDEO)
Grav accident de circulaţie în zona Ciolpani ? Tâncăbeşti, la aproximativ 20 de kilometri de Bucureşti. Şoferul unui autoturism, care se deplasa către Ciolpani, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin o altă maşină, care se deplasa regulamentar în sens opus. Doi oameni au murit pe loc şi alţi trei au fost grav răniţi. Traficul rutier în zonă se desfăşoară îngreunat.

Un alt accident grav s-a produs pe DN 7, între Arad şi Deva, la Mintia. Patru tineri, trei băieţi şi o fată au murit, după ce maşina în care se aflau a intrat sub un TIR. În urma accidentului, circulaţia a fost blocată . Şoferul tirului dar şi cel care îl însoţea spun că tânărul care conducea maşina avea viteză foarte mare, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.

Cei patru tineri din autoturism nu au avut nicio şansă. Medicii nu au mai reuşit să îi salveze. Poliţiştii spun că vina aparţine şoferului autoturismului deoarece nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic. Traficul pe DN7 a fost blocat mai mult de două ore. Circulatia a fost deviată pe o rută ocolitoare.



Antena3.ro

×
x close