Antena 3 CNN Economic Auto 4 morţi într-un accident în Mangalia

4 morţi într-un accident în Mangalia

<1 minut de citit Publicat la 07:55 02 Aug 2007 Modificat la 07:55 02 Aug 2007
4 morţi într-un accident în Mangalia
Accident cumplit joi dimineaţă la intrarea în Mangalia. 4 persoane au murit după ce o maşină care circula cu viteză mare a lovit un microbuz care făcea curse între staţiunile de pe litoral. Cei patru ocupanţi ai maşinii au murit pe loc, iar 3 pasageri ai microbuzului au fost răniţi, dintre care 2 sunt în stare destul de gravă. Din primele cercetări se pare că şoferul autoturismului circula cu 150 de kilometri pe oră. Doar una dintre victime a putut fi identificată. Şoferul microbuzului a ajuns la spital cu piciorul rupt. Circulaţia a fost deviată în zonă.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa Vladimir Albu (25 de ani) - nepotul secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu, Tudor Calotă (29 de ani) - fiul arhitectului constănţean Tudor Calotă, Manuel Alexandru Şarpe (22 de ani), toţi trei din Constanţa şi Elena Simona Văduva (23 de ani) din Bucureşti.

ACCIDENT TRAGIC ÎN MANGALIA

Antena3.ro

×
x close