15
motociclişti şi un şofer agresiv! De atât e nevoie pentru a
bulversa traficul într-o intersecţie mare. "Distracţia"
nu durează mult, dar haosul ce urmează nu poate fi gestionat nici
măcar de poliţie şi s-ar putea termina cu o tragedie. O astfel de
scenă a fost surprinsă miercuri seară de camerele de supraveghere
instalate într-o piaţă din Capitală.
Puţin
înainte de ora 17.00 în intersecţia din Piata Moghioroş
maşinile aşteaptă la semafor să se facă verde. Din senin, apar
15 motocilcişti. Se aşează în câte un colţ al
intersecţiei, astfel încât nimeni să nu mai treacă. Şi
începe distracţia. Actorul principal - şoferul unui bolid,
cel mai probabil pregătit pentru curse. Martorii povestesc că totul
a fost repede observat de un poliţist de la circulaţie.
Minute
bune, circulaţia a fost blocată în Piaţa Moghioroş.
Semafoarele şi-au schimbat de mai multe ori culoarea până
când traficul a reintrat în normal. De această dată
nimeni nu a fost rănit şi nicio maşină, lovită. Locuitorii din
zonă spun însă că distracţia vitezomanilor se repetă
destul de des şi s-ar putea termina dramatic.
INTERSECŢIE BLOCATĂ DE MOTOCICLIŞTI
Observator