Antena 3 CNN Economic Aplicație GPS pentru transporturile de lemne

Aplicație GPS pentru transporturile de lemne

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:10 06 Noi 2017 Modificat la 13:10 06 Noi 2017
o_1bu8g9iv41t9rbol1c7318ta1cg8.jpg

Cea mai mare, dar şi cea mai controversată companie străină de prelucrare a lemnului, ce are printre cele mai dezvoltate fabrici în ţara noastră susţine că a creat un sistem prin care, pe porţile lor, intră doar lemn tăiat legal, din pădurile româneşti. 

Aplicaţia este una ce acţionează prin GPS şi oricine vrea să verifice un transport de lemn o poate face doar cu un click. 

Asociaţiile de protecţie a mediului spun că astfel de sisteme ar mai trebui îmbunătăţite, pentru a avea rezultatele optime şi pentru a asigura o transparenţă totală a tăierii de păduri din România. Este sistemul prin care compania austriacă asigură că pe porţile fabricilor sale nu va intra niciun lemn tăiat ilegal. 

Mai exact, prin intermediul aplicaţiei se fac poze camioanelor şi remorcilor cu buşteni, astfel încât să se vadă că toţi arborii tăiaţi sunt marcaţi. Apoi, traseul maşinii cu lemn este urmărit prin GPS până la poarta fabricii. Acolo, un angajat al companiei de prelucrare a lemnului verifică dacă încărcătura corespunde cu pozele iniţiale. Asociaţiile care militează pentru protecţia pădurilor româneşti, deşi salută iniţiativa, spun că poate fi îmbunătăţită.

Reprezentanţii ONG-urilor spun că în sistem ar trebui inclus şi traseul lemnului de la tăiere, din pădure, până la rampa de încărcare. Un sistem asemănător are inclusiv statul român. Se numeşte Radarul Pădurilor, iar ministrul Doina Pană spune că acum el funcţionează mai bine ca niciodată.

Reprezentanţii industriei de prelucrare a lemnului spun că sunt deschişi la discuţii pentru a urmări cât mai bine traseul lemnului.

Dar, pentru ca pădurea să se poată dezvolta aşa cum trebuie, tăierile de copaci ar trebui să se facă respectând o serie de criterii stricte. În Austria, fiecare arbore care este pus la pământ este analizat mai întâi. 

În România, până în 2014 situaţia tăierilor ilegale a fost dezastruasă. Chiar Curtea de Conturi a arătat în urma unei analize că anual se tăiau ilegal circa 8,8 milioane de metri cubi de lemn. Acum, o spune chiar ministrul Pădurilor, România are sub 0,4 milioane de metri cubi de lemn, anual, tăiaţi ilegal.

×
Etichete: lemne
x close