Lista salariilor plătite de Ministerul Educației arată că un șofer este plătit cu aproximativ 3200 de lei, bani în mână. Același salariu îl primește și un profesor după 25 de ani la catedră.
Însă anomaliile din legea salarizării nu se opresc aici. Și asta deoarece salariul unui îngrijitor de la Ministerul Educației este de aproximativ 2500 de lei, bani în mână, același salariu pe care îl încasează și un profesor debutant.
Mai mult decât atât, și șoferii cât și îngrijitorii de la Ministerul Educației încasează un spor pentru condiții vătămătoare, care ajunge la 15% din salariul de bază. Profesorii care merg la catedră nu încasează acest spor.
Astfel de anomalii nu sunt în întâlnite doar în educație. De exemplu, la cabinetele parlamentare, atât deputații cât și senatorii au dreptul să își angajeze curier personal. Un curier personal poate să aibă un salariu de aproximativ 3200 de lei, bani în mână, și este plătit mai bine cu aproximativ 300 de lei decât un șofer care lucrează la un cabinet parlamentar.
Guvernul s-a angajat să vină cu o nouă lege a salarizării bugetare, însă demersul este unul anevoios. Abia la finalul acestui an am putea să vedem o nouă lege. Până atunci însă, atât majorările promise cât și cele cuvenite potrivit legii sunt amânate din cauza faptului că la bugetul de stat există un deficit.