Agenția Națională de Integritate (ANI) plăteşte milioane de euro pentru familiarizarea salariaților săi cu sistemul informatic, scrie Jurnalul Naţional.
Astfel, în această lună, ANI a angajat o firmă de IT pentru a-şi instrui angajații din cadrul a două departamente, iar pentru acest serviciu, compania de IT va primi nu mai puțin de 50.000 de euro.
Anul trecut, aceeași firmă în asociere cu firma fiicei fostului director adjunct al SRI a mai primit de la ANI un contract care avea acelaşi obiect: instruirea salariaților instituției în utilizarea sistemelor informatice.
Atunci, cele două firme au încasat peste patru milioane de euro. Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi găsi în Jurnalul Naţional de miercuri.