Au fost afaceri din care antreprenorul a câștigat bani frumoși, dar tot nu și-a găsit împlinirea profesională după care tânjea. S-a întors, așadar, la prima dragoste, medicina, fiind convins că o să găsească o nișă de care să fie atras. A obținut mai întâi dreptul de liberă practică pentru stomatologie de la Colegiul Medicilor și apoi
s-a înscris din nou la facultate, terminând Medicina Generală.
A început să profeseze ca și rezident în Chirurgia Plastică la Spitalul Elias, dar, în paralel, începuse să cocheteze din ce în ce mai mult cu partea de estetică. Așa că antreprenorul din el a copt ideea unui proiect personal, pe care să îl modeleze după propriile-i aspirații.
În acest fel s-a născut, în urmă cu șase ani, clinica lui de chirurgie estetică. Un vis pentru care a muncit din greu, dar pe care l-a realizat prin forțele proprii, după multe lecții de business învățate în anii anteriori.
Cheia succesului, spune Andrei, a fost puterea dorinței, infinit mai mare decât posibilitățile financiare pe care le avea la momentul respectiv. Își amintește că la primul curs a fost creditat de o colegă cu 2.000 de lei, pentru că nu avea banii necesari, dar din acel punct a început ascensiunea lui.
A acumulat aproape 100 de diplome în procedure minim-invazive. A trecut și prin lecția falimentului, iar aceasta a fost o altă școală experimentată pe propria-i piele care l-a ajutat acum să nu se mai teamă de nimic.
Întreaga lui poveste o aflați din interviul realizat de Bianca Voinea, la BizSchool.