Propunerea cel mai intens dezbătută a fost un chatbot care să folosească ChatGPT pentru a genera răspunsuri la întrebări, o soluție care ar avea unele costuri pentru ANAF, dar ar fi mult superioară în ce privește calitatea informațiilor oferite, potrivit profit.ro.
În timp ce reprezentanții Finanțelor pornesc de la ideea unui chatbot bazat pe NLP (procesarea limbajului natural), discuțiile s-au concentrat pe oportunitatea implementării unui chatbot care să folosească Chat GPT și pe beneficiile pe care le-ar aduce contribuabililor.
În caietul de sarcini transmis acum spre consultare pieței, Ministerul Finanțelor a precizat că a solicitat o variantă de chatbot pe bază de NLP.
Soluțiile bazate pe chatbot conversațional (chatbot NLP) sunt mai bine adaptate pentru un dialog structurat cu solicitantul de servicii de suport, în timp ce soluțiile bazate de AI generativ (cazul Chat GPT) sunt mai eficiente pentru sintetizarea unor răspunsuri mai clare, mai documentate.
Ministerul Finanțelor are în prezent în derulare un număr mare de proiecte pentru digitalizarea ANAF, cu fonduri consistente prevăzute în PNRR, iar soluția pentru care ar opta instituția ar trebui să fie cea mai bună pentru sprijinirea contribuabililor.
"Chat-botul va încerca să răspundă pe baza anumitor documente, cu care îl antrenăm. Precizarea este că un chatbot, oricât de bun ar fi, înțelege datele până la un anumit nivel, chat GPT le înțelege 100%, deci va fi o diferență de performanță", potrivit uneia dintre firmele care au discutat cu reprezentanții Finanțelor.
Cât despre costurile lunare pentru varianta chat GPT, reprezentantul unei firme a răspuns: "2-5 cenți până la 1 euro (în variantele în care nu este implementat corect), ține de volum și în ce momente apelăm acest chat GPT.
În mod normal, ar trebui să nu se apeleze pentru orice, ci doar în anumite flow-uri, când nu recunoaște intenția utilizatorului. În caz contrar, la un volum de 10.000 de interogări/zi se poate ajunge la costuri de 5.000 euro/lună".