ANAF a publicat lista cu 144.829 contribuabili mici şi instituții publice cu restanțe mai mari de 10.000 lei, valoarea totală a obligaţiilor fiscale ridicându-se la 77,1 miliarde lei, din care 81% sunt aerierate nerecuperabile.
Vedeți aici lista contribuabililor care au restanţe fiscale
Potrivit ANAF, 44,2% (6,47 miliarde de lei) din totalul arieratelor recuperabile alemicilor contribuabili reprezintă arierate certe, pentru care există certitudinea recuperării.
În categoria arierate nerecuperabile se înscriu obligaţiile fiscale pentru care diferite constrângeri legale opresc ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită. Din aceasta categorie fac parte obligaţiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, ale contribuabililor pentru care s-a instituit administrarea specială, ale contribuabililor pentru care executarea silită este suspendată şi obligaţiile fiscale ale contribuabililor pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate fără venituri sau bunuri urmăribile.