Antena 3 CNN Economic Amnistia fiscală, la final. Cât timp mai poate fi cerută la ANAF anularea penalităților

Amnistia fiscală, la final. Cât timp mai poate fi cerută la ANAF anularea penalităților

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 14:10 10 Dec 2020 Modificat la 14:10 10 Dec 2020
Amnistia fiscală, la final. Cât timp mai poate fi cerută la ANAF anularea penalităților
Sursa foto: Hepta

Potrivit OUG 69/2020 care a modificat Codul fiscal, scutirea sau anularea dobânzilor și a penalităților acumulate la datoriile înregistrate de firme și persoane către fisc se poate face dacă debitorii depun o cerere până pe dată de 15 decembrie.

Deşi guvernul intenţiona prelungirea acestui termen, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Astfel, debitorii trebuie să depuna cererea de anulare a accesoriilor până pe data de 15 decembrie. Iar pană la finalul anului trebuie să achite sumele restante, ca să beneficieze de anularea accesoriilor datorate până la termenul stabilit de legislația fiscală.

Bonificații și în 2021, pentru impozitul pe venit și impozitul pe profit

Persoanele juridice au beneficiat de o bonificație de 10% din impozitul pe venit datorat și din impozitul pe profit, dacă restul de 90% era achitat înainte de termenul scadent. Termenul la care trebuie plătite aceste obligații fiscale este 25 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Executivul a prelungit acordarea bonificatiei de 10% la plata înainte de termen a impozitului pe venit și a impozitului pe profit și pentru anul 2021.

Această bonificație aplicată pe 2020, după instalarea pandemiei a făcut ca multe firme private să își plătească impozitele inainte de termenul scadent (25 ale lunii de trimestru la care se datora impozit pe venit). La sume mari datorate statului, 10% însemna o sumă semnificativă.

Contribuția la Sănătate plătită în 2021 cu bonificație

OUG 69/2020 care a modificat Codul fiscal prevede că de anul viitor să se poată acorda bonificații pentru firme și în cazul în care își achită în avans contribuțiile la Sănătate. La art. 174 din Codul fiscal s-au introdus două aliniate. Acestea sună astfel: “(23) Începând cu anul 2021 se pot acordă bonificații de până la 10% din contribuția de asigurări sociale de sănătate. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat. (24) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (23) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice”.

×
Etichete: ANAF
x close