Antena 3 CNN Economic Ajutor de înmormântare în 2023. Câţi bani se acordă, cine sunt beneficiarii şi care sunt actele necesare

Ajutor de înmormântare în 2023. Câţi bani se acordă, cine sunt beneficiarii şi care sunt actele necesare

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:00 03 Mai 2023 Modificat la 20:00 03 Mai 2023
ajutor inmormantare 2023
Cât este ajutorul pentru înmormântare în 2023 Sursa foto: pexels.com

Statul român a majorat ajutorul de înmormântare. Acesta se acordă la decesul persoanelor care sunt plătitoare de asigurări către stat, pensionarilor, dar și unui membru al familiei care nu era asigurat sau pensionar când a decedat.

Cine primește ajutorul de înmormântare?

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se acordă unei singure persoane care poate fi:
• soţul supravieţuitor;
• copilul;
• părintele;
• tutorele;
• curatorul;
• oricare persoană care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile provocate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menţionate mai sus.

Cât este ajutorul de înmormântare în 2023?

Ajutorul de deces nu poate fi mai mic decât valoarea caștigului salarial mediu brut.
Anul acesta, ajutorul de deces pentru pensionari și persoane asigurate este de 6.789 de lei, iar pentru membrii de familie ai asiguratului sau pensionarului, suma este de 3.395 de lei.

Această sumă se acordă în termen de trei zile lucrătoare de la solicitare de către:
• casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
• instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Așadar, persoana în cauză poate lua legătura cu o firmă de pompe funebre cu care se face un contract și se lasă talonul de pensie sau dovada asigurării, iar compania se va ocupa de formalități.

Ce acte sunt necesare?

Pentru acordarea ajutorului de înmormântare este nevoie de următoarele acte:
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
• dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.

×
x close