Exodul tinerilor absolvenți de facultate peste hotare din cauza salariului foarte mic pe care-l primesc la angajare dă de gândit celor care fac legi în România. Astfel, Executivul vrea să-i țină pe tineri în țară prin facilități acordate firmelor, scrie Libertatea.
Guvernul va subvenționa 50% din cheltuielile angajatorilor pe o perioadă de 3 ani de zile, cu condiția ca aceștia să ofere tinerilor angajați un salariu minim de 2.500 de lei brut pentru o perioadă de minim 5 ani, se arată într-un proiect al Ministerului Muncii.
Cum va funcționa Programul Primul salariu
”Programul Primul salariu are în vedere stimularea tinerilor absolvenţi deţinători ai unei licenţe de învăţămant superior acreditat, prin garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani şi prin subvenţionarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salarială, cu menţinerea angajării timp de 5 ani. La această oră specialiștii ministerului lucrează de zor la acastă lege, în așa fel încât, în trimestrul al 3-lea actul normativ să poată ajunge în Parlament pentru a fi votat. Cred că este bine să ne păstrăm specialiștii în țară”, a spus ministrul Muncii și Echității Sociale, Lia Olguța Vasilescu.