Antena 3 CNN Români care dezvoltă România România îşi dublează producţia de energie nucleară

România îşi dublează producţia de energie nucleară

Ioana Dobre
2 minute de citit Publicat la 13:00 02 Ian 2025 Modificat la 13:00 02 Ian 2025
România îşi va dubla producţia de energie nucleară în următorii ani. foto: getty images.com
România îşi va dubla producţia de energie nucleară în următorii ani. foto: getty images.com

România îşi va dubla producţia de energie nucleară în următorii ani, odată cu punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cenavodă. Contractele pentru cele 2 reactoare au fost semnate recent cu un consorţiu internaţional, fiind cel mai important proiect energetic al României din ultimele decenii, cu termen de finalizare începutul anilor 2030. Acum, centrala de la Cernavodă asigură până la o cincime din consumul intern.

Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica: “Am semnat un acord de sprijin cu statul român, am iniţiat demersurile pe lângă Comisia Europeană de a obţine toate avizele şi opiniile necesare pentru a continua acest proiect.”

Cele două noi reactoare vor duce la o creştere a producţiei anuale de energie în România cu peste 11 milioane MWh, pentru cel puţin 30 de ani de operare şi vor acoperi echivalentul consumului anual de astăzi pentru peste 7 milioane de gospodării. De altlfel, energia nucleară joacă și va continua să joace un rol esențial pe plan internațional în asigurarea securității energetice, atingerea obiectivelor de decarbonizare, adaptarea tehnologică în regiunile unde capacitățile pe cărbune vor fi eliminate, și în completarea resurselor de energie regenerabilă, oferind o soluție fără emisii de CO2 și disponibilă non-stop. Iar nevoia de energie e cu atât mai mare cu cât digitalizarea, creşterea numărului de centre de date, relocarea marilor lanţuri industriale şi nu numai vor aduce şi o creştere semnificativă a consumului.

Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica: “Centrele de date, cerinţa pentru centre de date şi pentru implementarea tehnologiilor de inteligenţă artificială vor necesita un mare input de energie, deci cred că estimările agenţiei internaţionale pentru energie care prevăd o creştere de 2% consum pe an sunt cifre care sunt optimisite. Cred că necesarul de consum va fi mult mai mare.”

Implementarea Proiectului Unităților 3 și 4 va asigura o contribuție de aproximativ 66% a energiei curate în mixul energetic al României, cu 4 unități operaționale și o reducere anuală de 20 milioane de tone de emisii de dioxid de carbon. Mai mult decât atât, toate investiţiile companiei sunt investiţii verzi.

Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica: “Nuclearelectrica se bazează pe misiunea sa, să livrăm energie curată, la standarde de excelenţă, pentru generaţia de mâine.”

În momentul de faţă Nuclearelectrica asigură aproximativ 11.000 de locuri de muncă, dar odată cu dezvoltarea noilor proiecte numarul acestora se va dubla.

Cosmin Ghiţă, director general Nuclearelectrica: “Valorile noastre sunt şi cele care ţin de siguranţă în exploatare şi impact asupra mediului, grija faţă de angajaţii noştri, excelenţă profesională pentru a sigura cea mai buna performanţă, impactul în comunităţi.” 

Compania încearcă să fie mai prezentă în comunităţi şi are un plan concret pentru asta. Responsabilitatea socială este componentă integrantă a strategiei de afaceri, iar Nuclearelectrica vrea să fie parte din dezvoltarea societăţii, astfel a apărut Nucleu de Bine, o platformă de CSR care contribuie la îmbunătățirea calității vieții din comunitățile vizate

· Cele două noi reactoare vor acoperi echivalentul consumului anual pentru peste 7 milioane de gospodării

· Necesarul de energie va creşte semnificativ în următorii ani

· Compania asigură peste 11.000 de locuri de muncă, dar cifra se va dubla în următorii ani

· Nucleu de bine, platforma de CSR a Nuclearelectrica, contribuie la creşterea nivelului de trai

 

×
x close