Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Profesionalismul medicilor întâlneşte inovaţia în chirurgie

Profesionalismul medicilor întâlneşte inovaţia în chirurgie

I.D.
2 minute de citit Publicat la 07:06 17 Dec 2024 Modificat la 07:06 17 Dec 2024
Inovaţia în medicină este primordială pentru un sistem sanitar sănătos, iar tehnologia robotică în chirurgie este unul dintre pilonii viitorului. foto: getty images.com
Inovaţia în medicină este primordială pentru un sistem sanitar sănătos, iar tehnologia robotică în chirurgie este unul dintre pilonii viitorului. foto: getty images.com

Inovaţia în medicină este primordială pentru un sistem sanitar sănătos, iar tehnologia robotică în chirurgie este unul dintre pilonii viitorului. O strategie pe care mizează reţeaua MedLife care pune la dispoziţia pacienţilor doi noi roboţi da Vinci, în Braşov şi Timişoara. Unul dintre pionierii celor mai noi tehnici, doctorul Victor Radu pune România pe harta medicinei de ultimă generaţie.

Doctor Victor Radu, medic primar chirurgie generală, MedLife: “ În chirurgia robotică nu avem simț tactil. Deci chirurgul trebuie să învețe să simtă cu ochii.”

Medicul Victor Radu este parte a unei generaţii care a învăţat chirurgie cu bisturiul în mână. Atunci când pacientul trecea prin intervenţii grele, cu recuperare lungă.

Doctor Victor Radu, medic primar chirurgie generală, MedLife: “Eu când am început să învăț chirurgie nu exista internet, progresul era foate mult încetinit pentru că cel puțin la noi în țară publicațiile ajungeau greu, erau foarte scumpe ori acum nu mai poți să invoci nu știu pentru că nu am acces.”

Generaţia a făcut apoi saltul tehnologic spre laparoscopie, iar complicaţiile şi timpii de recuperare s-au diminuat semnificativ.

Doctor Victor Radu, medic primar chirurgie generală, MedLife: “Nu se mai secționează peretele abdominal, deci este o chirurgie prin gaura cheii, dacă vreți, agresiunea este mult mai mică, vizualizarea este mult, mult îmbunătățită, asta în special în chirurgia robotică și putem face lucruri de-o anvergură mare și foarte mare fără să traumatizăm excesiv organismul pacientului.”

Acum, prelungirea mâinilor chirurgului sunt roboţii. Iniţial priviţi cu reticenţă de pacienţi, au ajuns să fie ceruţi tocmai pentru intervenţiile de mare precizie şi timpul de recuperare scurt.

Doctor Victor Radu, medic primar chirurgie generală, MedLife: “În chirurgia robotică, toate instrumentele sunt sub controlul chirurgului operator. Asta ce înseamnă? O mult mai bună coordonare, avem 4 brațe maxim la robot, toate coordonate de un singur creier. Imaginați-vă instrumentele robotice ca niște mici mânuțe articulate care au un grad de libertate de 540 de grade adică se pot învârti exact ca și mâinile chirurgului.”

Unul dintre cele mai recente cazuri rezolvate cu succes prin intermediul chirurgiei robotice este cel al unei paciente de 68 de ani, care a plecat acasă după 14 ore de la operaţie. Femeia a trecut printr-o intervenţie realizată cu cea mai nouă tehnică, de reconstrucţie a peretului abdominal cu ajutorul robotului da Vinci. 

Doctor Victor Radu, medic primar chirurgie generală, MedLife: “Am fost totdeauna atras de chirurgia reconstructivă. Dezvoltând această tehnică și având o experiență mare, am contaminat și alți colegi din străinătate și aici am organizat și organizez în continuare cursuri de perfecționare. Pot să vă spun că absolut toate țările europene și-au trimis chirurgi în acest spital.”

Reţeaua MedLife crede în inovaţie, astfel a ajuns să pună la dispoziţia bolnavilor șapte roboți, dintre care șase da Vinci și un Brainlab, sistem robotic specializat în chirurgia spinală, la care se adaugă alte patru sisteme de neuronavigație. În plus, până la finalul anului în cadrul rețelei vor profesa peste 50 de experţi care folosesc cele mai noi tehnici utilizate şi în ţările occidentale.

·    Investiţiile în tehnologie redau dreptul la îngrijire.
·    Chirurgii MedLife exportă tehnici de ultimă generaţie în Europa.
·    Medici din toată lumea vin să înveţe în România.
·    Până la finalul anului rețeaua își propune să extindă echipa de medici certificați în chirurgie robotică la peste 50 de experți.

 

×
x close