Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Vița de vie înseamnă viață | Români care dezvoltă România

Vița de vie înseamnă viață | Români care dezvoltă România

Pe colinele încremenite de ger ale Târnavelor apar vâlvătăi uriașe chiar înainte de răsăritul soarelui. Sute de culegători se încălzesc la foc înainte ca, la lumina primelor raze, să se răsfire în podgorii cu o misiune aproape sacră.

Jidvei Romani Dezvolta Romania
Vița de vie înseamnă viață | Români care dezvoltă România Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Ian 2023   •   10:27

În mijlocul lunii decembrie, pe cea mai mare plantație viticolă din țară, se culeg strugurii pentru un vin cu totul și cu totul aparte: Eiswein sau vinul de gheață. 

"Vinul de gheață, noi spunem că ar trebui dat cu pipeta și folosit ca parfum. Vinul de gheață este un vin special", a spus Claudiu Necșulescu, proprietar Jidvei.

Asta, pentru că trebuie respectate mai multe condiții simultan: strugurii dintr-un soi special se pot culege doar manual, după ce trei zile la rând a fost ger în Valea Târnavelor. De pe cele 11 hectare de vie dedicate, nu vor ieși mai mult de 5000 de litri de vin de gheață. 

"Valori în ceea ce înseamna business înseamnă, prima dată să ai grijă de oamenii cu care lucrezi. Întodeauna folosesc sintagma de familia Jidvei la care țin foarte mult și o spun cu tot sufletul", a mai spus Claudiu Necșulescu.

Casa familiei Jidvei este castelul falnic din Cetatea de Baltă. Aici, la umbra frumosului edificiu Bethlen Haller, vechi de secole, cresc proiecte cu și pentru oameni. 

"N-am fost niciodată indiferent față de problemele comunității locale, dezvoltând zona, categoric și valoarea brandului crește. Orice leu să sădească ceva aici în zonă", a mai spus Claudiu Necșulescu.

Un principiu sănătos, iar mlădițele grijii față de oameni și față de mediu se văd în fiecare etapă de producție.

"Adevăratul producător de vinuri este cel care își prelucrează strugurii și pornește de la această minunată plantă, care este vița de vie. Noi avem propria școala de vița, deci practic noi producem materialul săditor în cadrul grupului. Cu sârma pe care am întins-o în plantațiile de la Jidvei, ocolim Pământul de minim două ori", a mai spus acesta.

Iar viitorul va desăvârși cu o nouă aromă buchetul vinurilor de pe Târnave: sustenabilitatea.

"Tot ce înseamnă tescovină să le valorificăm și să ne producem întreaga energie necesară funcționării, pe toate palierele de activitate. Sperăm ca în 2023 să ajungem sa fim complet sustenabili", a mai spus Claudiu Necșulescu, proprietar Jidvei.

Vița-de-vie înseamnă viață. Vinul înseamnă viață. Iar la Jidvei nimic nu se pierde, totul se transformă, prin muncă și respect față de oameni. 

  • În jur de 5000 de litri de vin de gheață se obțin de pe cele 11 hectare de viță de vie din soiul Traminer
  • Castelului Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, poate fi vizitat de marți până duminică.
  • În 2010, a fost fondată Asociația Jidvei - Viitor prin Educație, prin care sunt susținute grădinițele din zonă, sunt acordate burse de studiu pentru copii și tineri din familii nevoiașe și burse pentru elevii și studenții cu rezultatele excepționale.
  • Jidvei a înființat în anul 2005 prima școală privată de viță de vie din România. 
  • La Jidvei, 70% din materialul lemnos rezultat din viticultură este tocat și utilizat ca îngrășământ natural, iar 30% ca sursă de energie necesară funcționării pe toate palierele de activitate.

×
Subiecte în articol: Români care dezvoltă România
Citește mai multe din Români care dezvoltă România
» Vezi toate știrile din Români care dezvoltă România
Cele mai noi știri
Parteneri
x close