Antena 3 CNN Dezvoltăm România Sustenabil Un viitor fără emisii de carbon | Dezvoltăm România Sustenabil

Un viitor fără emisii de carbon | Dezvoltăm România Sustenabil

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 10:09 07 Oct 2022 Modificat la 10:09 07 Oct 2022
OMV Petrom Familie Dezvoltam Romania Sustenabil
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică integrată din Europa de Sud-Est, va investi circa 11 miliarde de euro până în 2030 pentru a furniza energie mai curată în România

OMV Petrom, cea mai mare companie energetică integrată din Europa de Sud-Est, va investi circa 11 miliarde de euro până în 2030 pentru a furniza energie mai curată în România. Aproximativ 3,7 miliarde de euro sunt destinate proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero. Până în 2050, compania își propune să atingă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon din operațiuni.

Ambiția strategică a OMV Petrom pentru 2030 este de a fi lider în tranziția energetică a Europei de Sud-Est, valorificând oportunitățile din piețele emergente. Strategia 2030 va transforma OMV Petrom într-o companie energetică integrată, cu emisii reduse de carbon. Pentru a realiza acest lucru, va investi 11 miliarde de euro până în 2030, cel mai mare plan de investiții private în sectorul energetic din România, peste 35% fiind destinate oportunităților cu emisii de carbon reduse și zero.

„La sfârșitul anului 2021 am lansat strategia noastră de transformare pentru un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, pentru care ne-am angajat să investim 11 miliarde de euro în următorii 9 ani. Ne concentrăm asupra gazelor naturale – ca factor-cheie pentru tranziția energetică – și asupra dezvoltării unui portofoliu mai «verde», care să includă sursele regenerabile de energie, biocombustibilii, hidrogenul și mobilitatea electrică. Peste o treime din investițiile noastre vor sprijini tranziția către activitățile cu emisii scăzute și zero de dioxid de carbon. Ne propunem, astfel, să ajungem la Net Zero pentru operațiunile noastre până în 2050”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Operațiuni cu emisii Net Zero până în 2050

Strategia 2030 trasează și calea către neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor de carbon din operațiuni până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, OMV Petrom va urma trei direcții-cheie. Vorbim despre reducerea emisiilor aferente operațiunilor curente, extinderea afacerilor în domeniul gazelor naturale cu emisii reduse de carbon și urmărirea oportunităților de afaceri care implică emisii reduse și zero de carbon. Compania se va baza pe experiența și capabilitățile sale unice, fiind cel mai mare jucător integrat în domeniul energiei din Europa de Sud-Est. Portofoliul OMV Petrom va fi extins pentru a include cinci noi linii de business cu emisii reduse și zero de carbon, care împreună vor însuma investiții de 3,7 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 35% din investițiile cumulate până în 2030.

Pentru a le oferi clienților o gamă variată de opțiuni de energie cu emisii reduse de carbon, compania își propune să construiască un portofoliu de active de energie regenerabilă, inițiind investiții în tehnologii solare fotovoltaice, care au un mare potențial în România. Astfel, va pune în funcțiune mai mult de 1 GW capacitate de energie regenerabilă în România până în 2030.

Diversificarea și decarbonarea portofoliului de combustibili reprezintă o altă direcție importantă, prin producția de biocombustibili și dezvoltarea combustibililor alternativi. OMV Petrom intenționează să depășească pragul de 15% pondere a biocombustibililor în producția totală de combustibil în 2030, cu 150.000 de tone/an de etanol celulozic din paie și 450.000 de tone/an de combustibil sustenabil de aviație și motorină din surse regenerabile. Infrastructura de mobilitate cu emisii reduse de carbon va fi dezvoltată, cu peste 500 de puncte de alimentare cu combustibil alternativ (electro-mobilitate, soluții H2, GNL și GNC).

În a doua jumătate a deceniului, compania va intensifica investițiile pentru a valorifica oportunitățile privind captarea, utilizarea și stocarea carbonului, precum și pe cele legate de hidrogen, despre care se anticipează că vor aduce o contribuție semnificativă la decarbonarea țării. Referitor la hidrogen, produs cu emisii scăzute de carbon, compania are ambiția de a deveni un jucător integrat pe termen lung, explorând diverse oportunități de cerere a industriei și a pieței de combustibil pentru mobilitate – de la producția de hidrogen albastru, turcoaz și verde până la utilizarea hidrogenului pentru propria decarbonare.

Ponderea gazului în mixul de producție de hidrocarburi al companiei va crește până la aproximativ 70%, reflectând rolul esențial al gazului natural drept combustibil de tranziție în mixul energetic din România. Creșterea ponderii gazelor din producție proprie va sprijini, de asemenea, eforturile țării de decarbonare, deoarece gazul poate înlocui cărbunele în producerea de electricitate și poate permite integrarea capacităților de regenerabile. În ansamblu, implementarea strategiei 2030, cu angajamentul ferm față de tranziția energetică, va duce la reducerea intensității emisiilor de carbon în toate segmentele de afaceri. Se preconizează că intensitatea emisiilor de carbon din operațiunile companiei (Scop 1 și 2)* va scădea cu aproximativ 30%, în timp ce intensitatea emisiilor Scop 1-3 va scădea cu aproximativ 20% până în 2030.

OMV Petrom își propune o reducere a intensității emisiilor de metan la mai puțin de 0,2% până în 2025, în conformitate cu obiectivele internaționale.

×
x close