Una dintre companiile care au realizat că e nevoie de măsuri active şi susţinute în vederea transformării într-o societate responsabilă, Philip Morris International s-a angajat să înlocuiască definitiv țigările, cât mai repede posibil, cu produse fără fum, fundamentate științific, potențial mai puțin nocive decât continuarea fumatului.
Emma Zeicescu, Director Communications, Philip Morris România: ”Noi, Philipp Morris International, întreaga companie, suntem într-un proces de tranziţie încercând să lăsăm ţigările în urmă şi să mergem către zona de produse alternative fără fum, iar asta a impactat deja întregul lanţ valoric, modelul de business, felul în care interacţionam cu societatea. În acest moment rolul nostru este să educăm atât colegii noştri cât şi consumatorii să gândească și să acționeze din ce în ce mai sustenabil.”
Grigore Baldovin, Manager Sustenabilitate, Philip Morris România: ”Cu cât foloseşti mai mult din ceea ce ai, într-un mod sustenabil, în primul rând devii eficient din punct de vedere financiar, mult mai eficient şi apoi ai o amprentă mult mai mică asupra planetei.”
Philip Morris International îşi îndeplineşte obiectivele de sustenabilitate în paralel cu eficientizarea propriei afaceri, de la fabricile de producţie la birourile unde lucrează angajaţii.
Emma Zeicescu, Director Communications, Philip Morris România: ”Anul trecut, spre exemplu în 2023, am colectat peste 3800 de tone de hârtie carton şi plastic, iar asta bineînțeles că se adună la faptul că niciun deşeu din fabrică nu ajunge la groapa de gunoi. Suntem atenţi la reducerea consumului de energie electrică, la reducerea consumului de apă și la flota auto. Astăzi în România avem 93% din flota noastră auto este formată din automobile hibrid iar proiecția pentru anul viitor, dorinţa noastră e să ajungem undeva la 97%.”
Şi acţiunile merg până la contribuţia fiecărui angajat în parte. Sunt acţiuni permanente de voluntariat, s-au plantat zeci de mii de copaci, iar oamenii participă la acţiuni de ecologizare şi de eficientizare. De altfel, e important şi ce fac furnizorii cu care compania lucrează. Pentru că atenţia merge până la ultimul detaliu, inclusiv mănuşile pe care le folosesc angajaţii au o amprentă de carbon mult mai redusă acum. Cel mai nou proiect este cel legat de instalarea a peste 12.000 de metri pătraţi de panouri fotovoltaice.
Grigore Baldovin, Manager Sustainability, Philip Morris România: ”O parte dintre ele vor fi instalate şi în parcarea fabricii şi acest lucru are 2 aspecte: odată instalăm panourile fotovoltaice generăm energie verde dar totodată, mai ales în zilele de vară, oferim umbră autovehiculelor parcate acolo. şi atunci când lumea pleacă acasă, în loc să dea drumul la aer condiţionat la maximum şi să crească consumul, temperatura în interiorul maşinii va fi mai mică.”
Energia generată de aceste panouri va înlocui gazul natural în unele procese industriale, ceea ce asigură peste 30% din necesarul fabricii de la Otopeni, o fabrică model pentru industria de profil din întreaga lume.
Grigore Baldovin, Manager Sustainability, Philip Morris România: ”Investiţia de peste 130 de milioane de dolari în fabrica din Otopeni, anunțată în 2023, completează investiţiile de aproximativ 600 de milioane de dolari din anii precedenţi. O bună parte din această sumă este alocată măsurilor de sustenabilitate.”
Iar consumatorii observă eforturile pe care le face compania.
Emma Zeicescu, Director Communications, Philip Morris România: ”Cât timp mesajul unei companii este unul clar și coerent, consumatorii vin după noi. Vă dau un exemplu, acolo unde avem puncte de colectare-reciclare a dispozitivelor noastre electronice, peste jumătate dintre dispozitive sunt aduse înapoi pentru a fi reciclate. ”
Progresele sunt urmărite şi menţionate în raportul Integrat 2023, care subliniază extinderea alternativelor fără fum ale companiei pe piețele din întreaga lume, alături de inițiativele sociale și de mediu derulate în paralel. Acesta include implementarea practicilor responsabile de marketing și vânzare, împreună cu eforturile de reducere a deșeurilor post-consum.
Emma Zeicescu, Director de comunicare, Philip Morris România: ”Pentru mine e simplu, e ca fundaţia sănătoasă a unei case, ce viitor să ai dacă fundaţia nu e sănătoasă.”
Grigore Baldovin, Manager Sustenabilitate, Philip Morris România: ”Trebuie să începem să privim această planetă, nu că am moştenit-o de la părinţii noştri, ci că am luat-o cu împrumut de la copiii noştri şi e de datoria noastră să o lăsăm cel puţin așa cum am găsit-o.”
De asemenea, compania evidențiază şi progresele realizate în promovarea unui mediu de lucru divers și incluziv, îmbunătățirea calității vieții persoanelor implicate în lanțul de aprovizionare, reducerea emisiilor de carbon din operațiuni și din lanțul valoric, protejarea naturii și a biodiversității.
- 33 milioane de utilizatori adulți ai produselor PMI fără fum, dintre care 28,6 milioane de utilizatori IQOS;
- 36,4% din veniturile nete ale companiei provin din comercializarea produselor fără fum;
- 84 de piețe în care produsele PMI fără fum sunt disponibile la vânzare, dintre care 47% sunt țări cu venituri mici și medii;
- 25 de piețe în care produsele fără fum reprezintă mai mult de 50% din veniturile nete anuale;
- 12,5 miliarde USD investiţi în dezvoltarea produselor fără fum începând din 2008;
- 8,14 milioane de metri cubi de apă utilizaţi mai eficient în zonele noastre de cultivare a tutunului (cumulat din 2019);
- 94% proporția de tutun achiziționat fără riscul defrișării nete a pădurilor naturale gestionate;