Într-o epocă în care responsabilitatea socială este fundamentală să faci diferența prin proiecte devine dificil. Şi totuși posibil, dacă atenţia e îndreptată direct către comunităţi, în special cele aflate în impas.
De 9 ani, E.ON Energie România derulează proiectul Dăruieşte Lumină, un proiect cu ajutorul căruia cei care vor să ajute se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor. Numai anul trecut, când atenţia a fost concentrată către şcolile şi centrele care au în îngrijire copii şi tineri cu nevoi speciale, s-au donat aproape 2 milioane de kilovaţi oră către către 10 instituții sociale și de educație.
Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România: ”Partea frumoasă a campaniei Dăruiește Lumină este că nu nu este o acțiune doar a noastră ci implicăm toți oamenii. Asta înseamnă că, de fapt, nu este un bine pe care îl facem doar noi, ci este un bine comun care se îndreaptă către comunitățile care au cea mai mare nevoie”.
Sunt zeci de mii de români care au venit alături de E.ON în această campanie şi de aici şi succesul acesteia. Însă nu e singurul proiect de responsabilitate socială, pe care îl derulează compania. Are o echipă importantă de oameni care identifică nevoile sociale, care caută prin toate colţurile ţării, care găsesc acele cauze despre care se vobeşte puţin sau chiar deloc şi unde ajutorul ajunge cu dificultate.
Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România: ”Cred că una dintre cele mai frumoase este povestea de la un centru oncologic pediatric de la Bacău, unde nu doar că am dăruit lumină, acolo am dăruit posibilitatea ca ei să-și producă energia singuri, donând panouri fotovoltaice.”
Angajaţii companiei participă şi ei activ la aceste acţiuni. Au reparat şi refăcut spaţii de joacă din curţile şcolilor şi grădiniţelor, au plantat copaci, au participat la ecologizarea pădurilor şi malurilor unor râuri şi au gătit nu mai puţin de 1000 de porţii de mâncare caldă pentru persoane aflate în nevoie. Anul trecut aproape 600 de oameni au făcut voluntariat în comunitățile locale, ajungând la un total de 1450 de voluntari implicați în toate proiectele de sustenabilitate.
Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România: ”Cauzele locale arată exact legătura noastră cu comunitățile locale din care facem parte”.
Tot de aproape 10 ani, furnizorul de electricitate și gaze naturale se ocupă şi de refacerea şcolilor mai vechi, cărora le schimbă practic tot sistemul de iluminat, cu unul bazat pe tehnologie LED, iar ultimul proiect include și montarea de panouri fotovoltaice.
Claudia Griech, CEO, E.ON Energie România: ”Voluntarii noștri, sunt prezenți în școli cu lecții despre energie, lecții unde putem să-i învățăm pe copii ce înseamnă energia regenerabilă, cum să consumăm eficient”.
- În 2023 au fost donaţi aproape 2 milioane de kWh către 10 instituții sociale și de educație;
- Proiectele de sustenabilitate includ amenajarea unor trasee turistice, renovarea şcolilor, refacerea sau construirea parcurilor pentru copii;
- Angajaţii companiei au dăruit comunităţii anul trecut peste 6000 de ore de voluntariat;
- Din 2015, compania înlocuieşte sistemele de iluminat din şcoli cu unele bazate pe tehnologie LED.