Energia viitorului este, cu siguranță, energia regenerabilă, nepoluantă, iar tendința de adaptare la aceste principii devine din ce în ce mai inovatoare. De exemplu, România are un uriaș parc fotovoltaic construit pe acoperișul unei singure clădiri, pe depozitul logistic Dedeman din Turda.
Proiectul a fost pus în practică prin compania Grunman Energy, înființată special de frații Dragoș și Adrian Pavăl pentru a produce energie curată. Iar Grunman Energy a apelat la un alt pionier în domeniu, Simtel, tot o companie românească de inginerie și tehnologie, lider național în domeniul energiei regenerabile.
Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business Simtel: ”Am început o colaborare cu Grunmam Energy, parte din grupul Pavăl Holding, pentru care dezvoltăm 5 centrale fotovoltaice cu capacități între 2,5 şi 5 megawați, proiecte dezvoltate pe acoperișurile depozitelor logistice Dedeman.”
Proiectul de la Turda este, în prezent, cel mai mare de acest tip. Pentru acesta, au fost instalate aproximativ 10.000 de panouri fotovoltaice pe o suprafață de 40.000 de metri pătrați. Inițiativa a avut drept scop nu doar eficientizarea consumului, ci și utilizarea optimă a spațiului.
Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business Simtel: ”Centrala de la Turda este unicul proiect din România de o asemenea anvergură dezvoltat, construit pe o singură clădire. Centrala fotovoltaică va produce peste 4500 de megawați/ oră pe an, ceea ce va diminua emisiile de dioxid de carbon cu peste 2100 de tone anual. Energia poate acoperi consumul a 3.000 de locuințe pe parcursul unui an.”
Centrala de la Turda nu va rămâne pentru multă vreme un record, pentru că tot pe acoperișul unui centru logistic Dedeman va fi construită o centrala cu și mai multe panouri, care va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul trimestrului al treilea al acestui an.
Proiectul din Turda este conceput pentru a furniza energie în rețeaua națională de transport de
energie electrică. Astfel, în urma punerii în funcțiune a centralei fotovoltaice, Grunman
Energy a devenit în mod oficial producător de energie electrică. Compania are în plan ca pe parcursul următorilor ani să instaleze centrale electrice fotovoltaice și pe acoperișurile celorlalte centre logistice din țară ale retailerului de bricolaj.
Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business Simtel:”Amplasarea pe acoperiș eficientizează utilizarea acoperișului, deci este un acoperiș care devine verde și poate produce energie atât pentru consumul propriu, dar și pentru a furniza în rețea.”
Simtel va fi, de asemenea, responsabilă de mentenanța panourilor fotovoltaice. Acest proces presupune monitorizare online, remedieri corective de orice tip și revizii anuale pentru a preveni apariția unor situații neprevazute. Proiectele de acest tip reușesc să valorifice potențialul companiilor românești și să aducă beneficii comunității, prin gestionarea eficientă a tuturor resurselor.
- Centrala fotovoltaică de la Turda poate asigura necesarul de energie pentru 3.000 de locuințe;
- Centrale fotovoltaice vor fi instalate pe acoperișurile a cinci centre logistice Dedeman din țară;
- Proiectul de la Turda a fost finalizat în timp record, în doar 7 luni de zile.