Antena 3 CNN Deziluzia optică Deziluzia Optică: DANSURI POPULISTE

Deziluzia Optică: DANSURI POPULISTE

<1 minut de citit Publicat la 17:25 15 Apr 2014 Modificat la 17:25 15 Apr 2014
Deziluzia Optică: DANSURI POPULISTE
Traian Băsescu de la ansamblul de dansuri „Cireşica”, aici încingând Hora Unirii şi fredonând partea sa preferată: „Hai la coniacul Milcov cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire”.

De la atâta zbânţuială, se observă că preşedintele s-a făcut roşu la faţă. De fapt nu chiar roşu, ci mai degrabă de culoarea vişinatei.



Emisiunea "Deziluzia optică" vă prezintă politicienii într-una dintre puţinele ipostaze în care nu mint: în poze. Şi cum de multe ori o poză face cât o mie de cuvinte, vă invităm în fiecare zi să-i vedeţi pe oamenii politici aşa cum nu şi-ar dori să fie văzuţi: aşa cum sunt în realitate.
 
O emisiune neîncrâncenată, prezentată cu umor de Felix Rache.

×
x close