Antena 3 CNN Cupa Mondială 2026 Casa Albă anunţă că Trump merge la finala CM 2026, Spania-Argentina. Preşedintele SUA le-ar putea acorda campionilor trofeul

Casa Albă anunţă că Trump merge la finala CM 2026, Spania-Argentina. Preşedintele SUA le-ar putea acorda campionilor trofeul

M.P.
2 minute de citit Publicat la 08:16 17 Iul 2026 Modificat la 08:16 17 Iul 2026
donald trump si giani infantino
Casa Albă anunţă că Trump merge la finala CM 2026, Spania-Argentina. FOTO Getty Images

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat joi că președintele Donald Trump va asista duminică la finala Cupei Mondiale 2026, dintre Spania şi Argentina, care va avea loc pe stadionul MetLife, din New Jersey, lângă New York City, notează Fox News

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a anunțat încă de luna trecută, în cadrul emisiunii „Fox & Friends”, că Trump va participa la meci, însă acum informația a devenit oficială.

Leavitt a declarat că prezența lui Trump va fi „o încheiere adecvată pentru un turneu care a pus în valoare capacitatea Americii de a găzdui lumea pe cea mai grandioasă scenă”.

Infantino a declarat că el și Trump vor înmâna trofeul Cupei Mondiale 2026 căpitanului echipei câștigătoare, chiar pe teren.

„Vom urmări finala împreună cu președintele și vom înmâna trofeul câștigătorului, desigur, împreună”, a spus Infantino.

Trump i-a înmânat trofeul şi lui Chelsea

Trump și Infantino au procedat la fel anul trecut la finala Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA, desfășurată tot pe stadionul din New Jersey, când Chelsea a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 3-0. Apariția a avut loc la un an după tentativa de asasinat asupra președintelui Trump în Pennsylvania.

Președintele a participat la ceremonia de decernare a trofeului și a oferit distincții jucătorilor și arbitrilor după victoria echipei Chelsea. Trump a rămas pe scenă în timpul festivităților, provocând o oarecare confuzie.

„Știam că va fi prezent, dar nu știam că va sta pe podium în momentul în care ridicam trofeul, așa că am fost puțin nedumerit”, a declarat Cole Palmer, jucătorul echipei Chelsea, după meci.

Cazul Balogun

Trump a fost implicat într-una dintre cele mai mari controverse ale Cupei Mondiale, sunându-l pe Infantino pentru a solicita reanalizarea cartonașului roșu primit de Folarin Balogun. Balogun fusese suspendat pentru meciul echipei SUA din optimile de finală, însă ulterior s-a stabilit că are drept de joc.

"Tot ce am făcut a fost să cer o reanalizare a fazei, pentru că nu am considerat că a fost fault”, a spus Trump. „Și, repet, mă pricep la astfel de lucruri. Nu am crezut că a fost fault. Mi s-a părut că a fost vorba despre doi sportivi de elită care s-au ciocnit și s-au încurcat unul în celălalt. Nu a fost cazul unui jucător care lovește pe cineva în față sau ceva de genul acesta; aceea ar fi fost o situație diferită.

Cred că ar fi fost groaznic... dacă nu i-ar fi permis unui jucător de top, poate cel mai bun, sau printre cei mai buni din echipă – să joace, cred că ar fi lăsat o pată neagră. 

Am transmis acest punct de vedere. Nu i-am spus ce să facă. Nu cred că el a luat decizia. Cred că o comisie a luat decizia și a luat hotărârea corectă, deoarece, în primul rând, nu a fost fault, iar oamenii vor să vadă un meci în care joacă cei mai buni sportivi", a declarat Trump.

Balogun a recunoscut că "aproape putea simți o oarecare stare de nervozitate în rândul colegilor săi” pe măsură ce controversa lua amploare.

Trump nu a asistat încă la niciun meci de la Cupa Mondială 2026, însă secretarul de stat Marco Rubio a fost la meciul de debut al naţionalei SUA împotriva Paraguayului, victorie cu 4-1 obținută pe 12 iunie.

Președintele a primit primul Premiu FIFA pentru Pace la Kennedy Center din Washington, în timpul ceremoniei de tragere la sorți pentru finala Cupei Mondiale, desfășurată în luna decembrie.

Trump a asistat recent la al treilea meci al finalei NBA, la Madison Square Garden, iar Casa Albă a găzduit evenimentul UFC Freedom 250 luna trecută. O cursă IndyCar va avea loc la Washington, luna viitoare.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close