Un nou studiu, realizat de medicii din Milano, arată că anticorpii neutralizanţi există în organism chiar şi după 8 luni de la infecţia cu SARS-CoV-2.
Însă medicul infecționist Virgil Musta este de părere că asta nu înseamnă neapărat protecție în fața unei reinfectări.
„Nu există studii care să îţi arate exact protecţia, pentru că, aşa cum v-am spus, nu sunt standardizate metodele de determinare a anticorpilor, nici nivelul de anticorpi care te protejează 100%. Se poate spune, când ai un nivel crescut de anticorpi, mai mult decât nivelul de referință, că ai anticorpii care te protejează. Dar nu ştii cât de mult te protejează”, spune Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.
„Studiile arată că post-vaccinare, protecţia este mai de lungă durată decât post-boală. Este recomandabil ca şi persoanele care au făcut boala, de la 3 luni, se pot vaccina. De fapt asta depinde. Pentru formele ușoare se pot vaccina chiar după două săptămâni”, a mai spus Virgil Musta, potrivit Mediafax.
Medicul Virgil Musta: ”Suntem într-o situație mai bună decât mă așteptam!”
"S-a scăpat de presiunea din spitale, ceea ce înseamnă că sunt reale datele legate de rata de infectare. De exemplu, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara toate secțiile au locuri libere și începem să concepem deschiderea spitalului pentru celelalte specializări.
În primul rând, clinica de Pneumoftiziologie va reintra în rolul ei normal.
Clinica de boli infecțioase va rămâne cu o secție COVID-19 și celelalte secții vor fi deschise pentru pacienții non-COVID-19", a declarat Virgil Musta, pentru DCNews.
Începutul sfârșitului pandemie de COVID-19?
Întrebat dacă faptul că numărul cazurilor scade poate fi considerat un semn că vom scăpa, în curând, de coronavirus, medicul a oferit vești bune.
"Eu sper să nu mai urmeze vreun val, dar aici mi-e foarte greu să spun și cred că tot de noi depinde. Pentru că, deși suntem într-o situație bună, chiar mai bună decât mă așteptam, pentru că această scădere a avut loc rapid, totuși riscul există.
Războiul nu a fost câștigat! Trebuie în continuare să milităm pentru vaccinare, într-un număr cât mai mare și cât mai rapid, ca să nu apară cumva tulpini noi care să facă vaccinarea ineficientă. Până când vom stabiliza situația pandemică ar trebui în anumite situații, respectate anumite reguli de constrângere și bineînțeles, purtarea măștii, distanțarea fizică și principalele elemente care împiedică răspândirea", a completat medicul Virgil Musta.