"În România vorbim acum de aproximativ 28%, rată de acoperire vaccinală din populația eligibilă, anume populația peste 12 ani.", a precizat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la Digi24.
"După cel puțin o doză de vaccin se reduce transmiterea cu 30 până la 50%. Deci cineva infectat după prima doză de vaccin are cu 50% mai puțin risc să transmită boala. Fără a crește numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creștere a numărului de cazuri.
Vaccinându-ne, suntem în siguranță și în fața acestei variante Delta. Aș vrea să explic puțin, pentru că atunci când ne uităm la eficiență, înseamnă cât de bine ne protejează un vaccin în condițiile vieții de zi cu zi.
Sunt mai mulți parametri la care ne uităm atunci când evaluăm eficiența unui vaccin. La rata de scădere a infecției asimptomatice, rata de transmitere, cât de mult influențează vaccinarea transmiterea infecției de la o persoană la alta, boala simptomatică, internarea și decesele. Vorbim de 5 parametri la care ne uităm când vorbim de eficiență.
Și ce este cel mai important, indiferent de varianta virală, în speță acum e Delta, care pare cea mai adaptată dintre toate, în sensul în care are o contagiozitate crescută, este de două ori mai contagioasă comparativ cu tulpina inițială."
O persoană infectată cu varianta Delta poate să genereze 6 - 7 cazuri secundare. Este o rată de atac foarte crescută
"O persoană infectată cu varianta Delta poate să genereze 6, 7 cazuri secundare. Asta înseamnă o rată de atac foarte crescută în rândul populației, și mai ales în rândul populației neimunizate.
O altă caracteristică este de a scăpa parțial de sub efectul protector al anticorpilor neutralizanți, care sunt dobândiți prin trecerea prin boală. O persoană care a făcut boala are anticorpi o perioadă de 3, 6, 8 luni și scade riscul de reinfecție.
Această variantă Delta reduce activitatea neutralizantă a anticorpilor obținuți prin trecere prin boala naturală cu 20 până la 50%. Ca atare, un om care a trecut printr-o infecție cu o altă variantă, are un irsc de până la 50% să se reinfecteze cu această variantă Delta. Asta, în lipsa vaccinului.
Această variantă Delta, prin toate mutațiile pe care le are la nivelul proteinei Spike, reduce și activitatea neutralizantă a anticorpilor care rezultă din vaccinare. Însă, comparativ cu ce se întâmplă la anticorpii obținuți prin trecerea prin boală, această reducere este mai scăzută. Este de 3 ori mai redusă în cazul vaccinurilor bazate pe ARN mesager, pentru anticorpii pe care îi obținem prin vaccinare. Comparativ cu anticorpii care rezultă din trecerea prin boală, unde în cazul variantei Delta este de aproape șase ori mai redusă activitatea eutralizantă a anticorpilor.
Deci, este clar, riscul să te reinfectezi este mult mai mare."
Toate cele 4 vaccinuri aprobate în Europa sunt eficiente împotriva variantei Delta
În cazul unei persoane vaccinate, dar infectate cu varianta Delta, riscul să ajungi în spital este de 20 de ori mai mic, comparativ cu situația în care n-ai fi fost vaccinat. Asta, pentru că eficiența vaccinului este de peste 96% la persoanele care au schemă completă de vaccinare. Deci care au făcut cele două doze și care au cel puțin 10, 14 zile de la cea de-a doua doză. Aici vorbim de vaccinul ARN mesager.
Dacă ne uităm la vaccinul bazat pe vector viral, în speță AstraZeneca, avem o eficiență pentru prevenirea internărilor de 92 la sută. Practic, 9 persoane din 10 nu vor ajunge la spital, fiind vaccinate. În condițiile în care facem o singură doză, nivelul de protecție este de circa 33% pentru ambele scheme de vaccin. Adică, indiferent că e vaccin cu vector viral, sau pe bază de ARN mesager. Deci doar 3 pacienți din 10 sunt protejați astfel încât să nu ajungă la spital.
Toate cele 4 vaccinuri aprobate în Europa își mențin eficiența față de varianta Delta, atunci când ne uităm la prevenirea spitalizărilor și la prevenirea deceselor.
Dar, în acest moment, în România este dominantă varianta Alpha, cea britanică. Din păcate, caracteristicile virusologice ale variantei Delta, faptul că se transmite foarte ușor, faptul că aceste mutații i-au dat posibilitatea virusului să se lipească mult mai ușor de receptori și ca atare să se și înmulțească mai mult, toate astea arată că boala este mult mai contagioasă.