Antena 3 CNN Coronavirus Valeriu Gheorghiță, despre cazul lui Alexandru Arșinel: "Acest risc nu se reduce la zero"

Valeriu Gheorghiță, despre cazul lui Alexandru Arșinel: "Acest risc nu se reduce la zero"

Maria Zărnescu
1 minut de citit Publicat la 16:06 20 Apr 2021 Modificat la 16:06 20 Apr 2021
o_1f3nm5lmjpn81r3innti6n1mpvb.jpg
Sursa foto: Hepta

Riscurile nu se reduc la zero după vaccinare, a precizat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, când a fost întrebat de situația actorului Alexandru Arşinel, internat la spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Atât directorul Teatrului de Revistă Constantin Tănase, cât și soția sa au fost testați pozitiv pentru COVID-19 și se află internați în spital.

Valeriu Gheoghiţă spune că există persoane, în mod deosebit cele vulnerabile, care nu întotdeauna dezvoltă un nivel suficient de crescut al anticorpilor încât să fie protejate, însă chiar și în aceste cazuri riscul de complicații este semnificativ mai scăzut.

„Pot să vă spun că ne-am uitat la rata de fatalitate care este de 100 de ori mai redusă la persoanele vaccinate comparativ cu persoanele nevaccinate, deci categoric că avem beneficii importante ale vaccinării, fără să spunem că 100% din persoanele care sunt vaccinate cu două doze nu vor mai face această infecție”, precizează Valeriu Gheoghiţă, potrivit Mediafax.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a explicat faptul că beneficiile importante sunt față de boala simptomatică, față de complicații, față de riscul de spitalizare sau față de deces, adaugă acesta.

„Există suficiente date care arată inclusiv o reducere a infecției asimptomatice și a riscului de transmitere. Sigur că acest risc nu se reduce la zero”, afirmă Gheoghiţă.

Alexandru Arșinel, testat pozitiv pentru COVID-19

Alexandru Arșinel și soția lui au fost depistați pozitiv pentru COVID-19. Cei doi s-au vaccinat în urmă cu două luni.

Actorul a confirmat vestea și a ținut să precizeze că atât el, cât și soția sa sunt internați în spital. Alexandru Arșinel și Marilena ar fi trebuit să plece la Sinaia, dar rezultatul testului pentru COVID-19 le-a stricat planurile.

"Da, este adevărat! Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul. Asta este! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii!

Dumneavoastră și vreo trei vreți să fiu bine, dar sunt mulți care sunt jigodii ordinare.  Nu mai contează nimeni în țara asta! Și soția mea este internată în spital!", a precizat Alexandru Arșinel, potrivit Fanatik.ro.

Actorul s-a vaccinat anti-COVID în urmă cu două luni. În luna ianuarie, actorul a făcut prima doză de vaccin, iar în data de 10 februarie a primit rapelul. Directorul Teatrului de Revistă Constantin Tănase din București s-a imunizat cu serul de la Pfizer.

×
x close