Antena 3 CNN Coronavirus Strategia de vaccinare anti-COVID-19 a fost adoptată. Va fi gratuită și voluntară

Strategia de vaccinare anti-COVID-19 a fost adoptată. Va fi gratuită și voluntară

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 15:50 28 Noi 2020 Modificat la 15:50 28 Noi 2020
Strategia de vaccinare anti-COVID-19 a fost adoptată. Va fi gratuită și voluntară
Sursa foto: Pexels

Guvernul a adoptat în ședința de vineri seara strategia de vaccinare anti-Covid-19. Aceasta va fi gratuită și voluntară, a anunțat Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului.

”Este un act normativ care pregătește această campanie de vaccinare, extrem de importantă, singura soluție pentru a pune capăt acestei pandemii și sperăm ca vaccinul să fie pus la dispoziție cât mai curând. Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptate de Guvern, au fost stabilite grupurile prioritare. Principalelele categorii de personal care vor fi vaccinate împotriva SARS-Cov-2 sunt următoarele: personalul din domeniul sănătății, din centrele rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecțiilor cu SARS-Cov-2 și personalul din alte domenii cheie, esențiale pentru buna funcționare a societății”, a declarat, sâmbătă dimineața, Ionel Dancă, potrivit Mediafax.

Vaccinarea va fi disponibilă pentru toată populația 

”Estimarea este că, în prezent, 70% din populație ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare, o campanie gratuită și voluntară. Succesul depinde de voința populației, de conformarea cetățenilor la această campanie”, a mai spus Dancă.

Citiți și: România a plătit avansul pentru vaccinul împotriva COVID-19

×
Parteneri
x close