Cel puţin nouă persoane au devenit miliardare datorită vaccinurilor anti-COVID, printre care şi CEO-ul francez al companiei Moderna, Stéphane Bancel.
Averea lor cumulată ar permite vaccinarea celor mai sărace ţări. Aceste averi au apărut „datorită profiturilor uriaşe ale grupurilor farmaceutice care au monopolul asupra producţiei de vaccinuri împotriva COVID”, precizează Oxfam într-un comunicat de presă.
Cele mai mari averi sunt deţinute de:
- CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel (4,3 miliarde de dolari)
- CEO-ul şi cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin (4 miliarde).
Alţi opt miliardari, cu „portofolii mari de acţiuni” la companiile farmaceutice, au cunoscut o creştere cumulată a averii lor de 32,2 miliarde de dolari, „suficient pentru a imuniza întreaga populaţie indiană”, se adaugă în comunicat.
Averea cumulată a celor nouă miliardari ajunge la 19,3 miliarde de dolari şi „ar permite ca populaţia tuturor ţărilor cu venituri mici să fie vaccinată.” Aceste ţări „au primit doar 0,2% din vaccinurile produse în lume. În special din cauza deficitului de doze disponibile”, potrivit Oxfam.