Kim Woo-joo, profesor de boli infecțioase la Spitalul Universitar Guro din Seul, are o experiență de 30 de ani în tratarea cazurilor de SIDA, rujeolă, SARS și Ebola.
Potrivit lui, actuala pandemie de Covid-19 reprezintă cea mai mare provocare de până acum.
Există trei căi principale de infectare cu coronavirus. Un bolnav de Covid-19 poate răspândi viruși atunci când tuşește sau strănută și pulverizează picături pline de viruși.
A doua cale este contactul direct cu o persoană infectată. „Când strănutăm sau ne curge nasul, avem tendinţa de a ne şterge cu mâna. Virusul ajunge pe mână, apoi vin şi îți strâng mâna. V-am transmis virusul prin contact direct”, a explicat el.
A treia cale este prin contact indirect - atunci când un pacient strănută sau tuşeşte, iar picăturile ajung pe suprafeţele din jur (mese, clanțe, tastaturi), unde virusul poate rezista câteva zile.
Profesorul susține că în mod normal nu te poți infecta doar dacă respiri aerul dintr-o încăpere în care se află o persoană infectată cu coronavirus, dar precizează că există totuși situații în care acest lucru este posibil.
„Este vorba despre transmiterea prin aerosoli”, a explicat el.